Ilie Dumitrescu a vorbit la finalul meciului câștigat de FCSB pe terenul Astrei Giurgiu, scor 3-0, în prima etapă din sezonul 2020 – 2021 din Liga 1, iar fostul internațional român a rămas impresionat de un titular din lotul antrenat de Toni Petrea.
Fostul atacant al formației roș-albastre s-a declarat încântat de evoluția lui Dennis Man din meciul Astra Giurgiu – FCSB, scor 0-3, iar acesta susține că internaționalul român ar fi putut să înscrie mai multe goluri în poarta echipei antrenate de Bogdan Andone.
„Dennis Man a arătat personalitate, a arătat forță. Dacă avea mai multă inspirație putea să marcheze trei goluri! Șut foarte bun la primul gol, cu puțină șansă din deviere, iar Lazar n-a putut să intervină. Dennis Man a gândit foarte bine faza, a și șutat foarte bine”, a spus Ilie Dumitrescu, conform Digisport.
„Am început cu dreptul, o victorie importantă obținută pe un teren pe care nu se câștigă ușor puncte. Am început bine, dar în a doua parte am făcut mai multe greșeli, trebuie să analizăm. Fizic stăm bine, în condițiile actuale, la cât ne-am antrenat. E greu de spus despre noile achiziții, nu vreau să fac o analiză acum, la cald. Sper că ne vor ajuta în ceea ce ne dorim”, a declarat Toni Petrea la finalul partidei Astra Giurgiu – FCSB 0-3.
FCSB s-a impus în fața celor de la Astra Giurgiu, scor 3-0, pe stadionul „Marin Anastasovici”, după ce Dennis Man a dechis scorul în minutul 33, Florin Tănase a majorat avantajul roș-albaștrilor după doar trei minute, iar Olimpiu Moruțan a închis tabela cu un gol înscris de la punctul de la 11 metri în minutul 90+1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER